Goana după sponsori!

7 noiembrie 2017
Posted by: SAI88

Anul competițional 2017 a luat sfârșit. A fost un an bun, având în vedere că la începutul anului îmi doream să particip la o singură competiție, să văd care este atmosfera și până la finalul anului am reușit să ajung la 8 competiții din 10, toate în cadrul Campionatului Național de Motociclism.

Când am plecat la acest drum știam că avem nevoie de sponsori pentru a susține investiția. M-am ambiționat, am tras tare, au fost foarte mulți care m-au sprijinit și m-au ajutat, pe aceasta cale țin să le mulțumesc din nou!! Fără voi nu reușeam să termin anul pe locul 3 în Campionatul Național de Motociclism, clasa Debutanți 1000.

Pentru anul viitor condițiile devin puțin mai dificile. Odată cu experiența acumulată pe circuit, avand în vedere că nivelul competițional crește, cheltuielile vor crește considerabil. Luând în calcul că un set de cauciucuri costă în jur de 2000 lei, iar într-un weekend cu 2 competiții se folosesc undeva la 2-3 seturi, luând în considerare cheltuielile cu motocicleta (care nu este achitată), transportul acesteia, taxele de participare la competiții, nevoia de sprijin crește, nevoia de a avea cel puțin un sponsor principal devine tot mai stringentă.

Sunt convins că până anul viitor vor apărea din ce în ce mai multe persoane care să creadă în noi, care să vadă în noi o investiție de viitor. Odată cu deschiderea celui de-al doilea circuit de mare viteză din România, cel de la Târgu Mureș, numărul piloților se va dubla, lucru care sperăm să aducă o mai mare notorietate sportului pe două roți.

Pentru asta avem nevoie de voi!!! Avem nevoie de parteneri ce doresc să susțină performanța românească.

 

Lasă un răspuns